O asteptare fara raspuns…

Doar seara „el” se simtea in largul sau. Nu suporta nimic ce tinea de lumina zilei…nici nu voia sa auda de momentul diminetii sau de cantatul cocosilor in zori. Nu suporta sub nici o forma perioada luminii naturale, insa cel mai mult ura apusul… ooo da…. apusul era cel care il facea sa sufere cel mai mult, aducandu-si mereu aminte de ce a fost vreodata…

Candva si el a fost ca noi toti. O fire zdravana…un baiat zvelt..cu o multime de prieteni… si chiar si o prietena. Insa inainte de a avea o prietena… el suferea. Suferea dupa cineva care nici macar el n-o cunoscuse. Isi dorea o aleasa a sa, desi poate ca si el era confuz. Zile si nopti nu a putut sa doarma bietul de el. Jurnalul sau intim avea mereu aceeasi tema… o prietena care sa-l inteleaga dar si el pe ea. Voia tot ce era mai bun pentru el. Voia aproape imposibilul. Multi „prieteni” ii povatuiau  sa-si bage mintile in cap… pt ca nu va pica din cer nici o frumoasa, nici o ileana cosanzeana careia sa-i placa de el. Era descurajat de toti, insa isi pastra elanul. Speranta lui a ramas singura prietena a sa, iar singurul si poate cel mai bun prieten jurnalul lui.

Cand tocmai visul sau urma sa-si gaseasca sfarsitul, chiar el declarand ca e o cauza pierduta, irealizabila… o noua colega se mutase la el in clasa. Nici nu banuia ce urma sa-l astepte. Stia doar ca merita sa incerce. La inceput „ea” s-a imprietenit cu toti, dupa cum era si normal, insa nu stia mai nimic despre acest tip. Chiar ea, dupa lungi saptamani a tinut musai sa afle cate ceva despre el. Din cele auzite, parerea ei nu se putea definitiva intr-un mod placut. Asa ca odata, la intoarcerea acasa, ea l-a acostat pe drum pe acesta.

La inceput amandoi au fost putin emotionati, insa si-au revenit repede. Atat ea, cat si el nu stiau ce sa umareasca, oare chiar incepeau sa se placa?! sau doar aveau impresia. Ochii ei verzi il fascinau, insa si pe ea la fel, dar in cazul lui acestia aveau un ton  usor albastru. Si totusi… dupa lungi replici, pe care amandoi le aruncau cu toata inima doar pt a se flata reciproc, urmau sa aibe ca si rezultat o noua si stransa relatie de dragoste. Calea celor doi in sfarsit incepea sa strabata acea prapastie a fericirii. Totusi… orice drum are un sfarsit, la fel si al celor doi; trebuiau sa se desparta. Stateau in cartiere diferite, dar… el a refuzat, a refuzat intr-un mod hotarator si foarte raspicat. La auzul acestui refuz, ei i-a tresaltat inima de fericire. Aproape ca timpul nu-i mai putea sa-i sufere. Trecusera doua ore de cand plecasera de la scoala si tot pe strada se aflau. Pana la urma ajunsi in fata casei ei, acesta a stat o vreme, nestiind exact daca si ea ar vrea acelasi lucru. Dar ea murea de nerabdare. Si… patruns de o vointa asemeni unui adevarat leu… lua taurul de coarne si se aproapie sfios de ea. Cand nimeni nu se astepta la un asemenea gest, amandoi isi apropiara unul de altul buzele, dar cat mai in reluare cu putinta. Beneficiau pana la ultimul strop de iubire, de timp care a mai ramas. Si astfel un sarut pasional se asternu in amintirea fiecaruia, pe care nimeni nu avea sa-l uite vreodata.

Trecusera aproape doi ani de cand erau impreuna, poate chiar trei, dar ei tot se iubeau. Aproape nimic nu-i mai putea desparti. Atat el, dar si ea erau romantici unul pentru celalalt. Poate cel mai romantic cuplu pe care il vedea intreg liceul. Nimeni nu credea ca un tip ca el, asa emotiv cum era putea sa ascunda ceva in adancul sau. Nimeni nu-i acorda nici o sansa. Doar prietenii adevarati ii ridicau moralul, doar ei, nimeni altcineva nu il sfatuia sau il dirija in ceea ce sa faca. Sau poate ca da… intuitia sa, ratiunea dar si sufletul erau cele care il indrumau pe drumul dragostei fara sfarsit. La fel se simtea si ea, toate prietenele ei il indrageau pe el, in cazul in care ar fi parasit-o ele aveau deja o prada sigura. Insa ea era cea menita sa-i fie prietena. Nimeni si nimic nu mai conta pentru ei.

Totusi intr-o zi, cand se intorceau de la scoala, in timp ce treceau ultima strada inainte chiar de a se desparti in fata casei ei, un „monstru” i-a lovit in plin. Insa nu doar ei erau cei care aveau de suferit, nu doar ei se aflasera pe trecere in acel moment. Toti cei prezenti au ajuns la spital, unii chiar iesind morti din acest accident mortal si inconstient al unui sofer aflat sub influenta alcoolului si al drogurilor. Bilantul a fost de 7 victime si 4 morti. Insa vestea proasta de abia acum venea. Printre cei morti se afla si ea, chiar ea, prietena lui. Numai cel de sus stia de ce s-a intamplat asa. Insa tot acest accident s-a intamplat chiar inainte a se insera, chiar sub linistea si farmecul unui apus de soare blestemat. Dupa ce si-a revenit din coma dar si din traumatismele provocate pe intreg corpul, el avea sa sufere de altceva. Pierderea fiintei iubite era cu mult mai dureroasa decat o pierdere a unui picior sau a unei maini. Nu putea sa sufere ceva atat de scump, asemeni unui smarald de o asa rara si valoare nepretuita.

Si astfel… dupa mai mult de 2 ani, de la moartea ei, el se transformase intr-un monstru. Nu mai voia nimic. Ura tot ce tinea de ziua; dar de apus nici ca voia sa-si mai aduca aminte vreodata. Cel mai mult se simtise bine alaturi de ea seara, cand intunericul trona, iar luna se arata zvapaiata pe cerul instelat si senin, un cadru perfect celor romantici. Intalnirile cu ea se desfasurau de cele mai multe ori sub clar de luna, pe marginea unui iaz, sau a unui helesteu uitat de lumea orasului fara orprire din cele lumesti.

Da… iar acum el se transformase intr-o adevarat bestie, care chiar a ramas fara soarta, fara vreo izbanda. Cu fiecare zi care trecea de la accident, el se uita pe cer si isi recita adanc cate un poem de tristete, melancolie, in semn de regret pt ea. Ea a reprezentat totul pentru el, iar acum gata, disparuse. Mormantul ei chiar se umplea mereu de flori proaspete, de care chiar el insusi avea grija, fel si fel de inscriptii de jur imprejur si cate o poezie la fiecare sfarsit de saptamana. Tinea la ea chiar si acum, desi multi ii sugerau s-o uite, sa-si gaseasca alta, pt ca ea oricum nu se va mai reintoarce, nimic nu mai putea s-o aduca inapoi, nimeni. Si cu fiecare zi care trecea, care se departa de acea zi dezastruasa, el mereu isi aducea mai mult aminte de momentele placute petrecute alaturi de ea. La fiecare luna plina, un nou urlet de singuratate se auzea in vazduh, o noua strigare fara raspuns le zbuciumau multora somnul, o noua glasuire ragusita de atata mahnire si amaraciune se indrepta catre cerul ce ii  plangea amar destinul.

Poate ca… si acum se mai aude, la fiecare rasarit de luna noua cate o cugetare plina de duiosie si freamat din adancul sufletului; sub forma de izbucnire a unui murmurat nedeslusit al unei bestii, a carui amintire nu se va pierde niciodata.

Anunțuri

About Radu

„Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” — Sigmund Freud Vezi toate articolele lui Radu

4 responses to “O asteptare fara raspuns…

  • aryafantasy

    In una din nopti el avu un vis: Se afla intr-o padure intunecoasa, se lasa intunericul si nu avea unde sa se duca, nu stia cum ajunsese acolo si nici incotro sa o apuce. Animalele padurii urmau sa iasa din vizuina si sa isi inceapa activitatea nocturna. Margea speriat catre soare, ultima raza de lumina din padure, nu stia unde merge…dar totusi urma soarele, pana acesta disparu de tot. Ramase singur, in intuneric si in singuratate. Renuntase complet, nu vroia sa mai continue, durerea ii reanvie ii suflet si ii sfasia. Deodata, in spatele lui simti caldura si paru ca parca vede o lumina. Se intoarse si vazu mai intai o lumina stralucitoare de un alb pur. La inceput a fost speriat, dar apoi corpul i se relaxa, o astfel de lumina nu putea fi malefica. Lumina palpai de cateva ori si apoi se misca, unduindu-se, se creeara niste valuri de lumina, ce se unduiau intr-un dans mut. O mana se vazu printre ele, apoi mai aparu una. Curand toata lumina si voalurile se materializara in chipul angelic al unei fete. Se uita uimit la ea, era atat de frumoasa, era fascinat de albul ce o inconjura, dar mai ales de ochii ei, ochii ei in care se oglindea cea mai adanca prapastie si cea mai inalta padure, un verde atat de frumos cum nu mai exista altul. Frumoasa fata pasi catre el si ii zambi atat de dulce, incat daca piatra ar fi avut suflet, s-ar fi topit instant. Atunci el isi dadu seama, ea semana cu cea ce ii fusese iubita, cea pe care nu o va putea uita niciodata. Aproape crezuse ca innebunise. Isi duse mana la ochi, strangandu-i bine si incercand sa se convinga ca e un vis. O mana alba il atinse, facandu-l sa deschida ochii si sa se uite la ea. Ii zambi din nou si ii spuse pe nume.
    Ea ii spuse ca a fost trimisa de sus sa il aduca pe calea cea dreapta. Sa nu se lase prada emotilor negative, nu vor face decat sa il distruga. Ea isi incheiase menirea pe Pamant, el inca mai avea multe de facut! El avea un scop maret si trebuia sa se deschida, sa lase toata ura acumulata si sa isi lase inima sa se vindece. El o privea nencrezator, ii zambi din nou. Ea ii promise, curand va gasi ce cauta, dar mai trebuie sa aibe un pic de rabdare, sa redevina cine a fost, sa „distruga” monstrul, prin acceptarea amintirilor nu prin negarea si urarea lor. Se apropie de el, si ii dadu un sarut pe buze, se astepta sa ii simta buzele ei pe ale lui, dar tot ce simti fu o caldura atat de placuta incat simtea ca i se umple toata fiinta. Deschise ochii si vru sa o imbratiseze, dar se transforma in abur si disparu. El ramase uimit, se intrista, dar caldura de pe buzele lui ii dadu un sentiment de siguranta si incredere. Simtea cum incepea sa se schimbe din interior. Simtea cum flacara sperantei se aprinde si toata ura si neputinta il paraseau, lasand goluri ce urmau a fi umplute cu experiente noi. Zambi,…apoi simti cum amortise. Se lasa pe iarba moale si privi primele raze de soare ce inundau padurea, speranta ce urma sa il schimbe in omul bun de la inceput! Inchise ochii si se trezi la realitate, simti asternutul rece si perna moale si razele soarelui ce-i mangaiau fata la fel la mainile frumoasei iubite, mainile ingerului ocrotitor! Luase deja hotarerea, va redeveni omul care a fost, va face tot ce ii sta in putinta sa nu isi dezamageasca ingerul, pentru ca ea fusese si devenise acum ingerul lui pazitor… .

    Ok…..imi cer scuze 😛 …..asa as fi vrut sa se termine! 😀
    Sper sa nu te superi prea rau pe mine….e un comentariu (daca se poate numi asa) mai special. Asa ca pentru tine! 😛 Esti o persoana speciala si meriti un comentariu mai special! 😀 Pup!

  • Em.a

    Ai idei bune, scrii frumos, dar fii mai atent la scriere şi ici – colo la nişte detalii ce ţin de exprimare, de topică. Îmi place. Şi mi-a plăcut şi povestea lui Tony. Ai grijă de tine şi inspiraţie! 🙂

  • Alexya

    Dupa cum spunea si Em.a : ai imaginatie multa, esti un romantic inrait, dar ai grija la exprimare, daca vrei sa excelezi. Mi-a placut tare mult sfarsitul desi trist dar mi-a placut. Mi-a placut felul cum te-ai exprimat si ai relatat agonia baiatului. Asa as fi vrut sa fie toata povestea. Take care si bafta,
    Alexya
    P.S. Caty, minunat. Nu am cuvinte.

  • Radu

    Merci mult pentru comentarii fetele:) Mai ales tie Caty… ce ai scris tu a picat la fix, era partea lipsa din poveste 😀 Va multumesc ca ma sustineti! Peace and love, Radu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: