Monthly Archives: Iunie 2010

Asteptare, nerabdare

Luna straluceste,

Soarele, sentimente de iubire, imi trezeste,

Chipul tau il simt aproape; precum umbra langa mine

Doar dragostea nemarginita ma gaseste iar cu tine…

Dar tu esti departe, o, dulcea mea inaripare !

Prezenta ta neincetat, intr-o minte ravasita, apare.

Si cand zbor, zbor, zbor…

Eu de dorul tau ma-nalt si mor!

Iar cand inima mea bate de atatea sperante,

Eu doar pe tine te doresc, doar de tine vreau mereu sa-mi amintesc.

Oare cui as putea sa-i mai rostesc, te iubesc ?!

Un te iubesc din pasiune, un te iubesc din dragoste, un te iubesc fara restante.


Avant infinit

Alerg, ma clatin de atata prospetime,

De atata iubire, de atata profunzime.

Merg, incep din nou sa deslusesc

O taina aparte, o taina doar pentru cei ce s-amagesc.

Fug incontinuu de ceva, de acceasi teama,

Pe care o regasesc in mine, iara.

Pasesc insa, spre o strasnica inchipuire

O falsa realitate, pe care vreau s-o impart numai cu tine.


Cand ploua…

Totul incepe sa capete mister… Demult mi s-a parut faptul ca, atunci cand incepe a picura in atmosfera pluteste o stare de suferinta sau de extaz. Cand ploua, totul pare ca este nedefinit, ca ia o mare amploare ceva. Cand ploua, poate ca cineva plange amarnic sau rade innecat de propriile sale lacrimi.

Spre exemplu, primavara ploile par a fi lacrimi de fericire; vara cand precipitatiile devin din ce in ce mai tulburente si zguduitoare, picurii repezi care se astern fara pic de ragaz, demonstreaza lacrimi coplesitoare, pline de trairea acelui moment, precum o despartire, o moarte devastatoare, o logodna (lacrimi de emotie).

Insa toamna mi se par a fi cele mai nostalgice si melancolice descarcari. Atunci cand ploaia dureaza mai bine de o zi, am impresia ca cel/cea care sufera exprima doar durere, tristete, care sigur nu-i va trece ei/lui intr-un timp foarte scurt.

De fiecare data cand ploaia ma prinde afara, dar mai ales cand sunt neinsotit de nimeni altcineva, incep parca sa iau parte la durerea, la tortura la care este supusa acea persoana, la trairea acelui moment de „cel care isi varsa amarul peste noi toti”. Poate ca si el/ea cauta pe cineva cu care sa-si impartaseasca suferinta purtata cu atat devotament. Insa „persoana” incepe sa se simta si mai singura si mai neajutorata. Toti cei de afara cand observa primele semne de smiorcaiala incep sa se grabeasca a ajunge acasa pentru a nu se simti oarecum implicati. Dar cand avem impresia ca suntem la adapost, scoatem un cap pe fereastra si realizam ca nu il/o putem ajuta cu absolut nimic, decat sa stam si sa luam parte la amaraciunea/bucuria/tristetea/mangaierea de care are parte… iar umbrela; umbrela pe care fiecare dintre noi o poarta deasupra capului atunci cand se dezlantuie, semnifica doar ignoranta pe care i-o dovedim acelei „persoane”.

Lacrimile care se varsa pe intreaga suprafata a Pamantului sunt date la o parte tocmai de noi oamenii, de fiintele cele mai evoluate si mai inteligente  ale acestei lumi. In rest, iar aici ma refer la pretioasa natura, omul stie cum „s-o ingrijeasca cel mai bine”. Ne place s-o distrugem incetul cu incetul, pana cand nu va mai putea.

Oare „lacrimile” sunt singura cale de a suferi ?


Freamat, geamat

Doar o furtuna ma ibzbeste,

Doar un geamat ma rascoleste,

Care, doar din vis ma opreste;

Spre a realitatii crude tanjeste.

Si cand stau, stau si ma gandesc,

La ce a fost si ce va fi si maine

Cand de tine, dar mereu de tine imi amintesc…

Si pasesc neincetat spre o lume alaturi de tine.


Nu-ti uita radacinile

Apusul de soare tocmai se instalase pe cer, iar frunza mereu verde tot zbura, aruncata dintr-o parte intr-alta de adierea sumbra si misterioasa a vantului. Mereu se gandea unde va purtata, dar niciodata nu anticipa intocmai. De fiecare data ajungea pe alta strada, in alta gradina si tot asa.

Primavara trecuse, iar frunza incepea sa capete o nuanta din ce in ce mai intensa. Verdele crud stralucea la fiecare atingere a soarelui. Vara, frunza incepea mereu sa zburde in natura, fara griji, mereu gandindu-se la distractie si voie buna. Trecand si vara, toamna tocmai ce se apropia, iar frunza nu stia daca va rugini precum auzise de la celelalte prietene. Furtunile tot mai dese incepeau s-o determine sa-si piarda speranta. Insa distanta pe care o parcurgea mereu, nu o lasa sa dea inapoi. Se simtea singura intr-un fel. Si cand sperantele aproape ca i se naruiau, frunzulita incepu sa observe ceva foarte familiar… era acelasi artar pe care il vedea mereu in aceasta perioada a anului. De abia atunci a inteles de unde pornise. Acel artar era cel care ii daduse viata intr-o buna zi, o crescuse ca pe propriul copil.

Astfel in cele din urma, cei doi erau din nou impreuna, iar iarna grea, care alerga cu pasi repezi spre acel loc, nu-i mai nelinistea, pt ca dragostea lor era nesfarsita si nimeni nu le-o putea lua.


E vara oare?

E vara oare?

Cand ma gandesc din nou la tine, mare,

La pretioasa umbra ce mereu ofera racoare.

Adierea de vant inspira din nou alinare,

Alinare ce candva o simteam cu aceeasi exaltare.

Si cand, soarele ma arde,

Imi arunc palaria in aer…

Iar cand vreau scap de toate,

Revin aici, ca doar e vara frate.


Placerea de a viziona un film…

Mda… Sa vezi un film mi se pare ceva genial. Intr-adevar, atunci cand te pui in fata TV-ului tau sau cand mergi la cinema, simti cum patrunzi incet, incet intr-o alta lume. Tema filmului conteaza in acest sens, nu intotdeauna ceea ce vezi poti spune ca se va merita, iar aici ma refer la reclama filmului, postere, pareri, trailere etc. In cazul meu se poate spune ca prefer aproape orice film, nu neaparat filmul trebuie sa aibe actori cunoscuti, desi acest lucru nu strica… Comediile sau cele de natura horror si aventura as putea spune ca se numara printre preferate, uops am uitat cele de natura istorica 🙂 ) Restul mai putin, desi nu evit in mod intentionat celelalte genuri, precum S.F., romance (aici sunt multe de spus, despre placerea sa ca si tip de film) sau actiune (severa).

Amator ca si altii, nu pot spune ca sunt asa inrait dupa filme, anul acesta nu am fost un adevarat impatimit; bine… acum ca a venit vara nu se stie ce mai urmeaza :)) In fine, recunosc ca nu ma pot abtine in a viziona un film, in special ceva ce ma poate binedispune. ( aici pot mentiona comediile cu negrii, deci acestea mi se pare a fi in top, urmate imediat de cele cu adolescenti )

Cam atat deocamdata, pana una alta trebuie sa-mi cer scuze ca n-am mai postat demult timp ceva pe blog, iar acest lucru il regret pt cititorii mei fideli, respectiv cititoarele mele devotate.