Nu-ti uita radacinile

Apusul de soare tocmai se instalase pe cer, iar frunza mereu verde tot zbura, aruncata dintr-o parte intr-alta de adierea sumbra si misterioasa a vantului. Mereu se gandea unde va purtata, dar niciodata nu anticipa intocmai. De fiecare data ajungea pe alta strada, in alta gradina si tot asa.

Primavara trecuse, iar frunza incepea sa capete o nuanta din ce in ce mai intensa. Verdele crud stralucea la fiecare atingere a soarelui. Vara, frunza incepea mereu sa zburde in natura, fara griji, mereu gandindu-se la distractie si voie buna. Trecand si vara, toamna tocmai ce se apropia, iar frunza nu stia daca va rugini precum auzise de la celelalte prietene. Furtunile tot mai dese incepeau s-o determine sa-si piarda speranta. Insa distanta pe care o parcurgea mereu, nu o lasa sa dea inapoi. Se simtea singura intr-un fel. Si cand sperantele aproape ca i se naruiau, frunzulita incepu sa observe ceva foarte familiar… era acelasi artar pe care il vedea mereu in aceasta perioada a anului. De abia atunci a inteles de unde pornise. Acel artar era cel care ii daduse viata intr-o buna zi, o crescuse ca pe propriul copil.

Astfel in cele din urma, cei doi erau din nou impreuna, iar iarna grea, care alerga cu pasi repezi spre acel loc, nu-i mai nelinistea, pt ca dragostea lor era nesfarsita si nimeni nu le-o putea lua.

Anunțuri

About Radu

„Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” — Sigmund Freud Vezi toate articolele lui Radu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: