Cand ploua…

Totul incepe sa capete mister… Demult mi s-a parut faptul ca, atunci cand incepe a picura in atmosfera pluteste o stare de suferinta sau de extaz. Cand ploua, totul pare ca este nedefinit, ca ia o mare amploare ceva. Cand ploua, poate ca cineva plange amarnic sau rade innecat de propriile sale lacrimi.

Spre exemplu, primavara ploile par a fi lacrimi de fericire; vara cand precipitatiile devin din ce in ce mai tulburente si zguduitoare, picurii repezi care se astern fara pic de ragaz, demonstreaza lacrimi coplesitoare, pline de trairea acelui moment, precum o despartire, o moarte devastatoare, o logodna (lacrimi de emotie).

Insa toamna mi se par a fi cele mai nostalgice si melancolice descarcari. Atunci cand ploaia dureaza mai bine de o zi, am impresia ca cel/cea care sufera exprima doar durere, tristete, care sigur nu-i va trece ei/lui intr-un timp foarte scurt.

De fiecare data cand ploaia ma prinde afara, dar mai ales cand sunt neinsotit de nimeni altcineva, incep parca sa iau parte la durerea, la tortura la care este supusa acea persoana, la trairea acelui moment de „cel care isi varsa amarul peste noi toti”. Poate ca si el/ea cauta pe cineva cu care sa-si impartaseasca suferinta purtata cu atat devotament. Insa „persoana” incepe sa se simta si mai singura si mai neajutorata. Toti cei de afara cand observa primele semne de smiorcaiala incep sa se grabeasca a ajunge acasa pentru a nu se simti oarecum implicati. Dar cand avem impresia ca suntem la adapost, scoatem un cap pe fereastra si realizam ca nu il/o putem ajuta cu absolut nimic, decat sa stam si sa luam parte la amaraciunea/bucuria/tristetea/mangaierea de care are parte… iar umbrela; umbrela pe care fiecare dintre noi o poarta deasupra capului atunci cand se dezlantuie, semnifica doar ignoranta pe care i-o dovedim acelei „persoane”.

Lacrimile care se varsa pe intreaga suprafata a Pamantului sunt date la o parte tocmai de noi oamenii, de fiintele cele mai evoluate si mai inteligente  ale acestei lumi. In rest, iar aici ma refer la pretioasa natura, omul stie cum „s-o ingrijeasca cel mai bine”. Ne place s-o distrugem incetul cu incetul, pana cand nu va mai putea.

Oare „lacrimile” sunt singura cale de a suferi ?

Anunțuri

About Radu

„Omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea.” — Sigmund Freud Vezi toate articolele lui Radu

5 responses to “Cand ploua…

  • Alexya

    Nu pot sa spun ca lacrimile sunt o cale de suferinta, ci una de descarcare emotionala. Eu consider ca este multa tristere in lume dar eu asociez ploaia ca pe o descarcare a naturii, pentru a se putea curata de suferinta cu care a fost impovarata si pentru a se purifica… Acum mie tare somn, si iti voi lasa maine un comm mai lung si detaliat 🙂 . Take care,
    Alexya

  • Get

    foarte interesantă ideea cu umbrela şi cu oamenii care o folosesc să ignore suferinţa blabla. nu m-am gândit niciodată la perspectiva asta, sincer, totuşi, ploaia e rece, şi daca stai mult în ploaie te poţi îmbolnăvi. ce-i drept, îţi trece, dar dacă ajungi să dai în pneumonie sau ceva mai grav, atunci… hehe.
    totuşi, ploaia, chiar dacă îţi par lacrimi, pentru că au aceeasi formă şi sunt incolore, este benefică naturii. dacă nu ar ploua ar fi lipsă de tot ce e verde (hah!) şi frumos în lumea asta, mai ales în spaţiile urbane. dacă vrei să asociezi ploaia cu lacrimile, gândeşte-te şi la deşert şi la oamenii care sunt precum deşertul. nu prea vor să plângă niciodată şi d-aia sunt cam lipsiţi de vegetaţie. dar mă rog, nu e vina deşertului că e… uhm, uscat. dar a oamenilor, da. şi deşertul totuşi are vânt. dar nu vorbim aici despre furtuni de nisip.
    nu ştiu, e întotdeauna am asociat ploaia cu o damă care se sfărâmă în mii de bucăţele şi apoi se reface (circuitul apei în naturăăă, ăhăhăh). oricum, indiferent cât de deprimaţi ne face ploaia, e întotdeauna liniştitoare. ş-apoi, ce e o lume doar cu soare?
    şi na că am dat un comment şmecher!

  • Alexya

    Ok. Dupa cum ai spus tu, nu ma voi lasa influentata de postul tau si de niciun comm si imi voi spune parerea mea personala despre ploaie.
    Dupa cum ti-am spus, ador ploaia enorm de mult. Nu stiu exact de ce. Poate pentru ca ador auzul picaturilor de ploaie care de fiecare data ma linisteste mai ales cand sunt trista pentru ca tind sa cred ca cineva e langa mine si suferim impreuna, poate pentru ca ador mirosul acela de ploaie: curat si imbietor, poate pentru ca imi place racoarea data de picurii de ploaie, poate… si lista ar continua.
    Pentru multi ploaia reprezinta plictiseala si monotonie, dar cine a incercat sa iasa afara sa faca o plimbare cu prietenii si pur si simplu sa se distreze? Prea putini si crede-ma ca e super distractiv 😀 . Dar si sa mergi singur prin ploaie si sa fi invaluit de toata puterea ploii. Mai ales cand inauntrul tau se da o lupta cum se da afara…
    Si da, cum am mai spus si in commul anterior, ploaia reprezinta pt mn o descarcare emotionala, fie una buna sau rea. E o descarcare a narturii, purificandu-si sufletul, asa cum o facem si noi, oamenii, cand plangem…
    Poate imi place ploaia in cele din urma pentru ca da senzatia de o persoana care plange si vrea sa arate fara sfiala intregii lumi ca sufera si ca nu-i pasa de ceea ce cred ceilalti ( daca e prea slaba de exemplu ) si pur si simplu arata lumii ceea ce simte cu adevarat, dar totusi, in cele din urma viata merge inainte, iar suferinta persoanei se estompeaza, dar intotdeauna va exista in sufletul ei ca o cicatrice care nu se vindeca niciodata… ok, iar aberez ca intodeauna, dar stii ca asa sunt eu, nu Radu 😛 ?
    Vreau sa spun ca in orice lucru rau exista si ceva minunat, iar eu consider ca ploaia e de-a dreptul minunata 🙂 .
    Take care,
    Alexya

  • Caty/Arya

    Hmmm, foarte frumos spus….acest post despre ploaie.
    Si sunt cu totul de acord cu tine. Si eu ma gandeam ca ploaia ar putea fi simbolul lacrimilor cuiva. Inainte si eu fugeam atunci cand simteam cativa stropi de ploaie, apoi o prietena mi-a spus ca-i place ploaia si nu foloseste umbrela (decat la ploaia serioasa) 🙂 asa ca incet, am descoperit si eu …ca nu ma topesc din cauza catorva stropi de ploaie si acum ma amuza cand ploua. Nu folosesc umbrela atunci cand e ploaie marunta sau nu foarte abundenta si ma simt foarte bine, imi place sa simt ploaia pe pielea mea, sincur…uneori sunt de acord cu ea si ii impartasesc sentimentele. Parca imi spala si mie „durerile” si imi elibereaza spiritul. Si cum spune si Alexya, mirosul ploii si al naturii curatate de aerul incarcat, e absolut minunat!. Ma distrez (cand sunt in casa sau in masina) si vad „lacurile” care se formeaza in orasul asta :)) Am trecut cred ca joi cu masina printr-un lac din asta ….cam de vreo 20 de m lungime…extrem de mult, tramvaiul se oprise :)) si imi era teama ca masina nu va reusi sa iasa de acolo…apa avea cam 50 de cm…
    Asa, ca si mie imi place ploaia si imi place si aerul dupa ploaie si daca mai si ai norocul sa prinzi un curcubeu, atunci simti ca speranta in sufletul tau reanvie odata cu natura 🙂 Si ploaia chiar e o descarcare a naturii!
    Foarte frumos post Radu, felicitari 🙂 !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: