Category Archives: Povesti

Ultim dialog

– Vreau sa plec, sa plec cat mai departe, sa incep daca se poate o noua viata.

– De ce spui asta acum, in ultima zi a ta in aceasta lume ?

– Nu astept sa mor, astept un alt inceput, nu sfarsitul.

– Si esti pregatit pentru aceasta schimbare, om simplu ale carui idealuri se vor risipi odata cu rasaritul ?

– Trei copii am avut la viata mea, doua fete si un singur baiat. Doar baiatul mai traieste, iar sotia… ma asteapta si ea impreuna cu cele doua fiice…  Averea mea am risipit-o in anii de tinerete. Eh, ce vremuri… Am avut o viata plina, nimic nu mi-a lipsit. Distractiile au fost mereu primele prioritati ale mele… da si bineinteles banii. Afacerea acum e in prag de faliment, nu stiu ce va face Winfred cu toate datoriile pe care le are … (gandindu-se mai bine)

– Ai fost un risipitor in tinerete, un avar al familiei, un nenorocit al acestei societati, iar acum, abia acum iti dai seama ce ai facut ? Aici pe patul de moarte ? Omule ai avut la dispozitie 78 de ani pentru asta, altii ar fi vrut sa traiasca ca tine, unii mor si la o saptamana dupa ce se nasc, iar tu, saptezeeeci si ooopt de ani ! Spune tu omule cu ce i-ai ajutat pe altii sau ce lucruri bune ai facut tu pentru aproapele tau ?

– Am cumparat casa vecinului, insa da. Omul nu mai avea ce sa vanda pentru a mai face fata cheltuielilor familiei iar eu m-am oferit sa i-o cumpar ca sa-l ajut cu banii. Nu a costat mult oricum. Stiu ca o data cand eram la varsta de 24 de ani, am infiintat o afacere pentru cei tineri. Fiecare trebuia sa doneze bani sau sa participe cu orice act caritabil pentru cei nevoiasi. Pacat insa ca am platit niste prieteni pentru a juca rolul acestora. Mda… asta a fost prima mea afacere „caritabila” si profitabila in acelasi timp. Daca stau bine sa ma gandesc, cand a devenit major, Winfred si cu mine am mers la cazino si am petrecut o noapte intreaga alaturi jocuri de noroc, bautura si prostituatele de prin baruri. Ei astia da ani.

– Si, esti mandru, nu ai nici un fel de remuscare pentru aceste fapte ale tale ?

– Recunosc. Acum, pe acest pat de moarte simt un gol in suflet, ca si cum viata mea ar fi fost o totala pierdere. Simt ca nu am realizat nimic important. Parca… toate zilele au fost la fel. Cred ca doar cand m-am casatorit am avut cateva griji si emotii (fata de socrii), in rest niciodata nu mi-a pasat de nimic. Intotdeauna am considerat ca daca vei fi bine dispus vei trece peste toate; iti trebuie doar indiferenta… (tacut si ingandurat)

– Daca maine te-ai naste din nou si ai relua viata de capat, pas cu pas pana cand ai realiza ceea ce faci, ai proceda tot la fel ?

– Asta e o intrebare care mereu mi-a pus probleme in ultimii ani. Pana si fiul meu m-a intrebat exact acelasi lucru de cateva ori. Daca maine as avea iarasi varsta unui nou nascut, iar peste 18 ani varsta unui adolescent, probabil tineretea mea ar depinde de educatia mea. Parintii mei au avut o atitudine indiferenta si rece fata de mine, m-au tratat ca pe o cunostiinta, niciodata ca pe un copil sau ca pe cineva din familia lor. Cred ca asta a fost si cauza care mi-a influentat crezul in intreaga viata „Vorbele dor, dar durerea este provocata de indiferenta.” Sunt constient ca acest fapt in a-mi relua viata de la capat este total irealizabil. Nu am nici cea mai mica indoiala, insa tind sa cred ca exista cineva dincolo de constiinta noastra si de aceste lucruri pamantesti. Mereu am fost intrebat „Crezi in Dumnezeu, in rai si in iad ?” Iar acum, la saptezeci si opt de ani pot raspunde ca Da, cred in sfarsit ca cineva a fost prezent la fiecare fapta pe care am savarsit-o. Imi pare rau, Winfred, imi pare rau Agatha, Serena, dar cel mai rau imi pare pentru scumpa mea sotie, Elisabeth, pe care am admirat-o si iubit-o in toti acesti ani.

– Maine toate acestea vor disparea, tot ceea ce ai strans intr-o viata nu-ti vor mai fi de folos in cele ce vor urma. Grija pentru toate aceste bogatii va disparea si o data cu ea si tu. Trupul iti va fi incinerat de catre nora ta iar banii vor fi impartiti adevaratilor saraci de insusi fiul tau Winfred. Singura amintire pe care o vei lasa acestei lumii va fi piatra de mormant si zvnorile care vor circula in urma mortii tale mult asteptate. Vei vedea…


O raza de speranta pierduta

In renovare….


O asteptare fara raspuns…

Doar seara „el” se simtea in largul sau. Nu suporta nimic ce tinea de lumina zilei…nici nu voia sa auda de momentul diminetii sau de cantatul cocosilor in zori. Nu suporta sub nici o forma perioada luminii naturale, insa cel mai mult ura apusul… ooo da…. apusul era cel care il facea sa sufere cel mai mult, aducandu-si mereu aminte de ce a fost vreodata…

Candva si el a fost ca noi toti. O fire zdravana…un baiat zvelt..cu o multime de prieteni… si chiar si o prietena. Insa inainte de a avea o prietena… el suferea. Suferea dupa cineva care nici macar el n-o cunoscuse. Isi dorea o aleasa a sa, desi poate ca si el era confuz. Zile si nopti nu a putut sa doarma bietul de el. Jurnalul sau intim avea mereu aceeasi tema… o prietena care sa-l inteleaga dar si el pe ea. Voia tot ce era mai bun pentru el. Voia aproape imposibilul. Multi „prieteni” ii povatuiau  sa-si bage mintile in cap… pt ca nu va pica din cer nici o frumoasa, nici o ileana cosanzeana careia sa-i placa de el. Era descurajat de toti, insa isi pastra elanul. Speranta lui a ramas singura prietena a sa, iar singurul si poate cel mai bun prieten jurnalul lui.

Cand tocmai visul sau urma sa-si gaseasca sfarsitul, chiar el declarand ca e o cauza pierduta, irealizabila… o noua colega se mutase la el in clasa. Nici nu banuia ce urma sa-l astepte. Stia doar ca merita sa incerce. La inceput „ea” s-a imprietenit cu toti, dupa cum era si normal, insa nu stia mai nimic despre acest tip. Chiar ea, dupa lungi saptamani a tinut musai sa afle cate ceva despre el. Din cele auzite, parerea ei nu se putea definitiva intr-un mod placut. Asa ca odata, la intoarcerea acasa, ea l-a acostat pe drum pe acesta.

La inceput amandoi au fost putin emotionati, insa si-au revenit repede. Atat ea, cat si el nu stiau ce sa umareasca, oare chiar incepeau sa se placa?! sau doar aveau impresia. Ochii ei verzi il fascinau, insa si pe ea la fel, dar in cazul lui acestia aveau un ton  usor albastru. Si totusi… dupa lungi replici, pe care amandoi le aruncau cu toata inima doar pt a se flata reciproc, urmau sa aibe ca si rezultat o noua si stransa relatie de dragoste. Calea celor doi in sfarsit incepea sa strabata acea prapastie a fericirii. Totusi… orice drum are un sfarsit, la fel si al celor doi; trebuiau sa se desparta. Stateau in cartiere diferite, dar… el a refuzat, a refuzat intr-un mod hotarator si foarte raspicat. La auzul acestui refuz, ei i-a tresaltat inima de fericire. Aproape ca timpul nu-i mai putea sa-i sufere. Trecusera doua ore de cand plecasera de la scoala si tot pe strada se aflau. Pana la urma ajunsi in fata casei ei, acesta a stat o vreme, nestiind exact daca si ea ar vrea acelasi lucru. Dar ea murea de nerabdare. Si… patruns de o vointa asemeni unui adevarat leu… lua taurul de coarne si se aproapie sfios de ea. Cand nimeni nu se astepta la un asemenea gest, amandoi isi apropiara unul de altul buzele, dar cat mai in reluare cu putinta. Beneficiau pana la ultimul strop de iubire, de timp care a mai ramas. Si astfel un sarut pasional se asternu in amintirea fiecaruia, pe care nimeni nu avea sa-l uite vreodata.

Trecusera aproape doi ani de cand erau impreuna, poate chiar trei, dar ei tot se iubeau. Aproape nimic nu-i mai putea desparti. Atat el, dar si ea erau romantici unul pentru celalalt. Poate cel mai romantic cuplu pe care il vedea intreg liceul. Nimeni nu credea ca un tip ca el, asa emotiv cum era putea sa ascunda ceva in adancul sau. Nimeni nu-i acorda nici o sansa. Doar prietenii adevarati ii ridicau moralul, doar ei, nimeni altcineva nu il sfatuia sau il dirija in ceea ce sa faca. Sau poate ca da… intuitia sa, ratiunea dar si sufletul erau cele care il indrumau pe drumul dragostei fara sfarsit. La fel se simtea si ea, toate prietenele ei il indrageau pe el, in cazul in care ar fi parasit-o ele aveau deja o prada sigura. Insa ea era cea menita sa-i fie prietena. Nimeni si nimic nu mai conta pentru ei.

Totusi intr-o zi, cand se intorceau de la scoala, in timp ce treceau ultima strada inainte chiar de a se desparti in fata casei ei, un „monstru” i-a lovit in plin. Insa nu doar ei erau cei care aveau de suferit, nu doar ei se aflasera pe trecere in acel moment. Toti cei prezenti au ajuns la spital, unii chiar iesind morti din acest accident mortal si inconstient al unui sofer aflat sub influenta alcoolului si al drogurilor. Bilantul a fost de 7 victime si 4 morti. Insa vestea proasta de abia acum venea. Printre cei morti se afla si ea, chiar ea, prietena lui. Numai cel de sus stia de ce s-a intamplat asa. Insa tot acest accident s-a intamplat chiar inainte a se insera, chiar sub linistea si farmecul unui apus de soare blestemat. Dupa ce si-a revenit din coma dar si din traumatismele provocate pe intreg corpul, el avea sa sufere de altceva. Pierderea fiintei iubite era cu mult mai dureroasa decat o pierdere a unui picior sau a unei maini. Nu putea sa sufere ceva atat de scump, asemeni unui smarald de o asa rara si valoare nepretuita.

Si astfel… dupa mai mult de 2 ani, de la moartea ei, el se transformase intr-un monstru. Nu mai voia nimic. Ura tot ce tinea de ziua; dar de apus nici ca voia sa-si mai aduca aminte vreodata. Cel mai mult se simtise bine alaturi de ea seara, cand intunericul trona, iar luna se arata zvapaiata pe cerul instelat si senin, un cadru perfect celor romantici. Intalnirile cu ea se desfasurau de cele mai multe ori sub clar de luna, pe marginea unui iaz, sau a unui helesteu uitat de lumea orasului fara orprire din cele lumesti.

Da… iar acum el se transformase intr-o adevarat bestie, care chiar a ramas fara soarta, fara vreo izbanda. Cu fiecare zi care trecea de la accident, el se uita pe cer si isi recita adanc cate un poem de tristete, melancolie, in semn de regret pt ea. Ea a reprezentat totul pentru el, iar acum gata, disparuse. Mormantul ei chiar se umplea mereu de flori proaspete, de care chiar el insusi avea grija, fel si fel de inscriptii de jur imprejur si cate o poezie la fiecare sfarsit de saptamana. Tinea la ea chiar si acum, desi multi ii sugerau s-o uite, sa-si gaseasca alta, pt ca ea oricum nu se va mai reintoarce, nimic nu mai putea s-o aduca inapoi, nimeni. Si cu fiecare zi care trecea, care se departa de acea zi dezastruasa, el mereu isi aducea mai mult aminte de momentele placute petrecute alaturi de ea. La fiecare luna plina, un nou urlet de singuratate se auzea in vazduh, o noua strigare fara raspuns le zbuciumau multora somnul, o noua glasuire ragusita de atata mahnire si amaraciune se indrepta catre cerul ce ii  plangea amar destinul.

Poate ca… si acum se mai aude, la fiecare rasarit de luna noua cate o cugetare plina de duiosie si freamat din adancul sufletului; sub forma de izbucnire a unui murmurat nedeslusit al unei bestii, a carui amintire nu se va pierde niciodata.


Utopie aprope imposibila

O vreme apriga si fara speranta se asternuse peste oras. Doar zbucium si groaza aveai sa intalnesti pe fiecare strada. Adolescentul  din viata de zi cu zi a acelui oras era nepasator in tot ceea ce facea. Scarbit pana peste cap isi dadu seama ca mai poate exista ceva dincolo de toata aceasta mizerie si acel haos, ceva diferit, neobisnuit si placut in acelasi timp, ceva care sa te faca sa te simti implinit si fericit in adevaratul sens al cuvantului.

Si acest spatiu, la care doar putini puteau aspira era NATURA, exact o oaza intr-un desert pustiu, o raza de speranta neasteptata putea sa-i schimbe pe locuitori. Si in acel tinut totusi locuia cineva. O alta fiinta putea sa existe in alta lume paralela, dar total diferita ? Da! Aceasta posibilitate exista, dar nu oricine stia de ea. Adolescentul, ingrozit de acest spatiu mirific si tamaduitor in bolile pt care nu exista leac,  isi arunca o scurta privire spre peisaj. Si… vrajit de prospetime si puritate observa pe cineva. Nu-i venea sa creada, ce cauta o adolescenta in astfel de locuri si imbracata total ciudat de cele de aceeasi varsta din oras. „Oare chiar exista ?” 

Si exista. O fata cu al carei suflet putea strabate negura cea mai adanca din inima oricarui adolescent al orasului. O iubire imposibila isi facea aparita intre cei doi. Tanarul, a carui inima era intunecata dar in interior deschisa, incepu sa vorbeasca ca si cum s-ar cunoaste de o viata. Iar tanara il accepta pana la urma ca fiind sincer fata de ea, dar confuz. Dupa ce si-au spus amandoi, unul altuia aproape intreaga poveste a vietii lor, veni timpu ca ei sa se desparta. Durere si suferinta se abatu pe capul lor. Tanara era chemata alaturi de mama sa (mama natura), iar el trebuia sa se intoarca inapoi de unde a venit. Distanta care ii facea sa nu se mai intalneasca niciodata, dar si lumea in care traia fiecare, le sugruma intreg avantul in dragostea necurmata de nimeni si nimic.

Si ajunsi acasa amandoi, nu mai stiau pe ce lume traiesc. Erau complet deprimati. Desi nu s-au vazut decat o singura data, se gandeau unul la altul.   Nu trecea o zi fara ca unul dintre ei sa    priveasca spre cer si sa isi imagineze chipul celuilalt. Totul parea imposibil pana cand…. intr-o zi o raza rasari pe taramul fiecaruia. In oras verdeata cucerea pas cu pas, strada cu strada, iar in cealalta parte, copii, adulti, adolescenti se bucurau unul de altul in adancul naturii. De acum cei doi se puteau intalni zi de zi, ora de ora, clipa cu clipa, tinandu-se de mana si sarutandu-se. Aproape ca zilele nu mai pareau o povara in orasul intunecat, iar in natura se putea observa o altfel de atmosfera, una care inlocuia pustiul inocent cu rasete si momente de satisfactie.


Visul unei realitati (7)

Tony se cufunda dintr-o data in cele mai misterioase ganduri. „Ce-as putea eu sa-mi doresc ?! O alta excursie cu Alexia si cu Rabb? Nu, nu prea cred, ma simt bine cu ei oriunde m-as afla. Sa devin cel mai romantic baiat din lume ?! Nu, oricum sunt deja, bine asta e parerea mea, de sunt mai optimist. Sa ajung inapoi acasa, alaturi de Buzz si Alicia (fratele si sora acestuia) si parintii mei ? As mai putea sa ma gandesc la asta. Dar cred ca cel mai bine pentru mine ar fi sa ma trezesc la realitate, stiu ca suna dureros dar merita. Poate ca a fost doar un vis toata treaba cu autobuzul; imi amintesc doar ca ma simteam dat la o parte de ceilalti, iar la scoala parca daca-mi amintesc bine am luat un alt 4 la mate, dar asta nu conteaza prea mult acum. Da… Asta e!”

„Ce asta e ?”

„M-am gandit la dorinta, insa inainte de asta, vreau sa mai fac inca alte cateva chestii.”

Tony aflase in sfarsit ca se afla in propriul vis si putea sa-si imagineze orice, dar absoult orice voia el.

„Cred ca prima data as vrea sa-l salut pe Tony Hawk.”

„Cine ?” intreba mirata Alexia.

„Un alt skater din Statele Unite…”

„Aaa… si e cunoscut ?!”

„Foarte, cel mai bun din toate timpurile”

Astfel in fata lor aparu chiar T.H.

„Salut Tony ! Stiu ca nu ma cunosti, dar eu da, bine din cele auzite si vazute!”

„Hey omule! Tu esti…”

„Tony, acelasi nume ca al tau !”

„Foarte tare. Ce voiai sa ma intrebi, doar de asta sunt aici. ”

„Ma intrebam cand urmeaza sa ajungi la Londra anul acesta ?”

„Sincer chiar voi lua drumul Angliei, insa pe 11 iulie, in Green Park.”

„Ooo suupeerr, abia astept sa vii!”

„Vrei un bilet, am acum cateva la mine si mi-ar face placere sa-ti dau unul, doar esti unul dintre fanii mei infocati.”

„Poti fi sigur de asta! Multumesc mult pentru bilet si de-abia astept sa te vad in actiune!”

Si Tony Hawk disparu. Rabb cu Alexia isi vedeau de ale lor, aprope ca nici nu-l observasera.

„Mai ai multe de facut ?”

„Inca un lucru si gata…”

Tony simtea ca in sfarsit devenise cineva. Niciodata n-a fost mai optimist ca acum. „Ma intreb oare ce mai face, Adela…” (fosta sa prietena). Si atunci Tony disparu intr-o negura de fum si teleportat aparu langa Adela si Rick. Dupa ce ea il parasise pe Tony, acum se afla alaturi de Rick, de care nu era indragostita. Faptul ca se despartise de Tony, i-a produs mai multa tristete decat s-ar fi asteptat ea. Desi Rick ii era fidel si tinea mult la ea, Adela nu punea la fel de mult suflet. Sentimentele sale pentru Tony si acum o bantuiau in adancul inimii sale.

„Cum adica ma parasesti? ” izbucni Adela dintr-o data in lacrimi.

„Da tu nu sti altceva decat sa ma refuzi atunci cand am nevoie de tine sau vreau sa iesim mai des in oras.”

Adela stia ca ea este de vina, dar… Tony credea ca aceasta o ducea mult mai bine cu noul ei prieten decat cu el. Nu credea ca poate ajunge asa de rau o relatie cu asa o fata frumoasa si populara in tot liceul.

„Data viitoare sa-ti gasesti alt prieten, nimeni nu va mai vrea sa stea cu tine.”

„Nu, te rog nu pleca… Rick ! Nuuuuuu !”

Si usa se tranti in cel mai de necrezut mod. Parea ca nu se va mai intoarce in veci. Lui Tony ii dadusera putin lacrimile, dar stia ca are partea sa de dreptate si Rick. Daca n-a stiu sa aibe prieten de care sa tina asta e. Isi merita soarta.Atat de crud si totusi atat de fabulos. Cea mai populara fata fara prieten. Nici lui nu-i venea sa creada. Si reaparu inapoi in autobuz.

„Gata am terminat !”

„Dar unde ai fost, te-am cautat in tot autocarul, unde ai disparut asa dintr-o data, parca te-ai fi teleportat.” zise Alexia cu voce sfasietoare.

„Nici nu stiti.”

„In fine deci ce-ti doresti, Tony?” spuse Rabb nerabdator.

„Imi doresc, imi doresc cu adevarat sa ajung inapoi acasa, sa fiu alaturi de familie, sa fiu iar eu, Tony, doar eu insumi, sa am iar skate-ul inapoi si sa am aceeasi prieteni. Dar vreau ca si A….”

Si dorinta i se indeplinii.

„Hai e ora 7:40 iar vei intarzia la ora de mate. Apropo ce note mai ai ?”

„Iesi afara Buzz, nu e treaba ta, hai AFARAAA !”

„Iar ramai corigent si anul acesta ?!”

Si arunca cu ceasul dupa el, dar in clipa cand sa-l nimereasca, Buzz tranti usa.”Doamne ce vis ! Oare chiar am visat ?! Nea cred ca iar am avut o premonitie si totusi… a? Ce e cu chestia aia gri pe masa ?!” Se ridica din pat si observa scris cu litere mari, ingrosate „Pentru prietenul si fanul meu din Anglia Tony, de la Tony Hawk. Intrare : gratis, locul 14, in prima linie… Ceeee! Asta nu e adevarat, doar am visat.” Si observa semnatura lui Hawk.

„Hai Tony, vino si treci si-ti mananca cerealele !”

„Nu mai am timp mama, doar sti ca am prima ora mate, ihh mai bine nu mananc ca iar trebuie sa ajung la baie sa vars.”

„Tonyyy!”

„Ok, doar putin!”

Isi puse cartile repede in rucsac si ce sa vezi…

„Skate-ul, unde imi este skate-ul ?! Nuuuuu! Nu tocmai Skate-ul !!!”

„Ce-ai patit Tony ?!” intreba Alicia.

„Mi-am pierdut skate-ul.”

„Eee, las ca iti iei tu altul !”

Isi termina de facut bagajul si se imbraca din nou ca un „dezertor” in stilul sau de altfel. Fugii in bucatarie, prinse a infuleca doar cerealele, fara a se mai atinge de lapte, si o zbughi pe usa.

„Ah… iar voi intarzia ! Offf sper ca n-am uitat formulele. Aoleu nu am culegerea. In fine… ma descurc eu…”

Ajuns la scoala…

„Salut Edy, Andi, hey Erika, ooo ce bine arati azi Ashley, uitate la tine Dom, iar ti-ai tatuat stramb pe picior, ooo prietene Rabb…”

Dupa ce isi saluta aproape toti colegii, dadu si peste Adela.

„Buna Ade ! Ce faci ? Rick ce mai zice ?”

„Buna Tony… nu vreau sa vorbesc despre asta acum.”

„S-a intamplat ceva ?! Spune-mi sti doar ca poti avea incredere in mine. ”

„Pai… ne-am despartit aseara, chiar inainte de a-si lua ramas bun. Eram la usa si am inceput sa plang si…”

Si i se prelinse pe obraz o lacrima. Tony o lua in brate insa nu cu aceeasi caldura cu care o facea inainte.

„Gata, gata nu mai plange, totul o sa fie bine…”

„Buna dimineata copii ! De astazi vom avea o noua colega…”

„Buna tuturor, eu sunt Alexia si m-am transferat de curand aici „St. Patrick High School” pentru a studia mai intens materia mea preferata, alaturi de domnul Hutchins, cel care ma va indruma in ale matematicii.

„Nu se poate, iar visez !”

„Tony ce e ?!” il intreba Rabbit.

„Cred ca visez ! Ia da-mi un pumn, dar ai grija…”

Si Tony ajunse sa faca cunostinta cu podeaua.

„Nu atat de tare, neghiobule !”

„Unde ai vrea sa stai, draga Alexia ?”

„Cred ca langa baiatul care tocmai a cazut, observ ca nu are nici un coleg de banca si mi-ar face placere sa imi impart ceilalti ani de liceu impreuna cu el.”

„Bine, dar ai grija, voi fi cu ochii pe el la fiecare test la aceasta materie. Daca incearca sa copieze, ma anunti.”

„Buna ! Eu sunt Alexia, dar poti sa-mi spui Ally !”

„Hey ! Eu sunt Tony, imi pare bine de cunostiinta !”

Insa in gandul lui Tony, alte intrebari ii dadeau de furca. „Oare iar visez, dar cred ca nu, doar a durut atunci cand mi-a dat Rabb, sa fie oare de la prea putin somn, nu nu cred. Ia stai sa intreb de la ce scoala provine…”

„De unde vii ? Adica de la ce scoala… ?”

„Eu, pai vin tocmai de la „Shakespeare High School” fix in centrul Londrei, dincolo de raul Tamisa.”

„Aha…”

Si Tony a inteles intocmai ce a visat, daca a visat…


Visul unei realitati (6)

„Mi se pare mie sau se apropie furtuna !”

„Posibil Alexia…”

„Aoleu, o sa muriiimmm !”

„Taci naiba din gura Rabb !” si Tony ii dete una dupa ceafa.

„Alexia tu vezi ceva pamant ?”

„Nu prea…”

Deodata un fulger naprasnic scanteie tot vazduhul si cei trei incepura sa tipe…

„O sa murim, o sa murim !” zbiera Rabbit ca un neghiob in turbare.

„Nu o sa moara nimeni, nu atata timp cat sunt eu aici”

Tony prealua comanda intr-un mod pe care nici el nu credea ca il va face. Era totusi hotarat sa acosteze undeva, cat mai urgent cu putinta. Alexia se simtea putin speriata insa isi pastra calmul ca intotdeauna. Rabbit incepu sa o ia razna  de-a binelea.

„As da orice ca dorintele sa se indeplineasca macar odata !”

„Asta ar fi un vis devenit realitate” murmura descurajator Tony.

„De ce nu, draga Rabbit !”

Mii de tunete si trasnete se puteau observa pe cerul innegrit de jalea unor vremuri demult apuse. O raza de lumina se ivi spre cei trei tovarasi. Pasajul luminat isi facea aparitia intre nori cenusi si alte cateva bubuituri ce inlemneau si pe cel mai curajos aventurier. Rabbit repeta intr-una aceleasi cuvinte, fara a da vreun semn ca se va opri intr-un final…

„Imi doresc sa ajung inapoi acasa, vreu acasa, vreau inapoi in Anglia mea !”

Si ascultati de „cineva” dorinta li se indeplini. Se aflau in atubuzul de odinioara, alaturi de domnul George si altii adolescenti.

„Hai somnorosilor ! Trezirea ati dormit o noapte intreaga si toata dimineata. E ora 12 si voi inca leneviti! zise domnul George.

„A mers, uraaa a functionat!”

„Dar cum, cum oare a fost ascultat Rabbit ?! ”

„Cineva ma iubeste acolo sus! Gata cand ajung inapoi acasa ma las de iarba si de baut si de tot. Nu mai pup nici o marijuana, nimic !”

„Tu te droghezi ?!” intreba socata Alexia.

„Din cand in cand !” raspunse dezolant Rabbit.

„Ma intreb daca merge la fiecare cate o dorinta ?”

„S-ar putea !”

„Data viitoare ma lasati pe mine, baieti !”

„Bine Ally tu urmezi !” ranji Tony.

„Hey gagica ce faci ?!” arunca o replica Robert.

„Randul meu ha ha ha !”

„Ce ras diabolic ! Asta nu e de bine, crede-ma Rabb !”

„Deci tu esti….”

„Robert, Robert Preston ! ”

„Aha domnule Robert, deci te-ar deranja daca as sta la tine in brate, vezi tu tipul de acolo mi-a luat locu, e un porc si un nesimtit !”

„Ba nu sunt !” se simti Rabbit.

„Taci ma, ca face misto Alexia…”

„Da, sigur ca da. N-am nimic impotriva.”

Alexia incerca sa ia o pozitie cat mai provocatoare, isi dezveli cat putu picioarele, incerca sa scoata pieptul cat mai in fata, si se aseza usor si „chinuitor” (pt. Robert) in poala sa. O cuprinse tandru in brate, dar el habar nu avea ce i se pregatea. Ally isi batea joc fara nici un pic de „mila”. Se lasa pe spate, iar ochii baiatului ii alunecara dupa bustul fermecator al acesteia. Apoi Alexia se ingriji de a-l pune intr-o incurcatura destul de peinibila. Scoase din rucsac putin ruj, insa ii „scapa” in bluza.

„Ma ajuti si pe mine, Robert ! De abia l-am luat de la Paris. A costat 160 de Euro si nu as vrea sa-l pierd tocmai acum.”

„Da, stai putin.”

In clipa cand Robert incerca sa vare mana spre sani, Alexia se lasase cu cotul cat mai adanc spre partea superioara a pantalonilor.

„Ah, stai putin Robert, cred ca ma suna cineva.”

Se apleca cat mai lent cu putinta, insa cotul tot nu si-l dezlipea.

„Chinuitor si totusi socant, imi place !” spuse Tony.

„Auci ” scoase un sunet de durere, Robert.

„Oups !!! Am uitat de absorbante. Sti am o problema in aceasta perioada cu … ma intelegi ?”

„Da !” grai infundat Robert.

Alexia aproape ca-i sugrumase „calutul de mare” al acestuia. Cand sa apuce de ruj, Tony fu impiedicat tocmai de mana Alexiei ce ii strangea cat putea de tare, „batrana scandura.”

„Imi doresc sa inceapa sa-si dea drumul acum pe el, spuse in soapta Alexia.”

„Ce zici ?”

Uita-te la el, Rabb uita-te la slitul lui Robert.

„HA HA HA ” incepura amandoi sa rada in hohote si sa arate cu degetul inspre victima Alexiei.

„Asa iti trebuie ! Daca nu sti sa te porti cu o fata, ha !”

Toti cei prezenti nu se mai puteau abtine sa nu dea in lacrimi, dar domnul George interveni si calma spiritele.

„Nu e nimic rau in a da afara, mai devreme ce ai ! E ceva normal, s-ar putea sa suferi cu prostata draga fiule, nici eu n-o duc prea bine. Apropo, cand ai tras-o ultima data ? „Sucurile” nu vin niciodata fara motiv.

„Chiar scumpule, habar nu ai sa satisfaci o partenera! ”

„Gata Alexia, e de ajuns! Ai fost prea rea cu bietul copil car nu stie sa tina in el nici macar pentru cinci minute cantitatea sa de urina. E prea de tot :)) !”

Bufnira inca odata intr-un ras fara limite.

„Cred ca e randul tau Tony !”

„Da, Rabb are dreptate tu ai mai ramas; noi doi ni le-am irosit.”


Visul unei realitati (5)

„Alexia am uitat rucsacele si sk8-ul! Nu tocmai sk8-ul !!!”

Insa regreta totusi. Tony considera skate-ul un „amic” care nu-i lipsea nicaieri. Simtea in adancul sau ca, alaturi de Ally le are pe toate; orice isi putea dori se afla langa el. Mintea sa ii spunea insa altceva, dar inima il contrazicea…

„Lasa Tony; iti iei tu altul cand ajungem la Londra.”

„Spune-mi Alexia! Tii mult la mine, nu-i asa ?”

Alexia se simtea perfect asa cum se afla in acel moment. Considera ca nici nu se putea mai bine. Se indragostise de el inca de atunci cand adormise in poala sa. Urmarise tot, ceea ce savarsise Tony in timp ce ea se afla la „panda” in lumea viselor. Gestul cu plapuma tinuse pana la urma.

„Da, prostutule ! Mai intrebi ! Tu esti totul pentru mine, Tony. Desi nu te cunosc prea bine stiu un lucru sigur…. Te iubesc !”

„Nici eu nu te cunosc destul ca sa-mi pot da seama cine esti Ally… Te iubesc !”

Si se imbratisara intr-un mod in care numai proaspat castoritii il mai fac. Pasiune, entuziasm orice puteai observa in contopirea celor doua perechi de buze, rosii de atata intensa afectiune. Strazile Parisului nu erau insa locul cel mai potrivit, dar luna de pe cer le facea cu ochiul la fiecare. Martora la o alta iubire adolescentina, luna si acum fagaduia o alta atmosfera romantica, alaturi de subalternele stele lucitoare.

„Hai sa mergem in „Parc du Champ-de-Mars” !”

„Ok Alicia. Chiar voiam sa te intreb de parcurile din Paris.”

Se grabeau mai mai sa nu piarda ceva anume, desi ceasul indica 1:30 noaptea. Nu era nimeni la acea ora in parc. Si totusi, Tony cu Alexia asta urmareau… Totul doar pentru ei, doar sa se bucure de iubirea nesfarsita. O dragoste a doi tineri cu sentimente fierbinti, pline de sinceritatea fiecaruia.

„Am ajuns. Uite hai sa ne asezam pe banca de sub acel stejar.”

„OOO magnifique !” zise Tony cu o usoara ezitare in accentul sau.

„Ia stai putin. De cand sti tu franceza?! Spuneai ca nu-ti place !”

„Mai invata si omul cate ceva printr-o tara straina, mai Ally !”

„Ma bucur ca ai lasat de-o parte orgoliu……”

„Dar tot nu invat mai mult in limba asta de peltic si fara noima.”

Alexia credea ca-si revenise din acea faza in care nu stia altceva decat sa urasca Franta. Insa se inselase.

„Ah Alexia…. Sti ce-mi place cel mai mult la tine?”

„Picioarele ?”

„Nu… adica si asta, insa cel mai mult imi plac ochii tai si sufletul pur, bunatatea ta, blandetea de care dai dovada atunci cand sunt suparat sau cand imi lipseste ceva si nu in ultimul rand iubirea pe care mi-o arati de fiecare data.”

„Sunt usor flatata Tony. Nu stiam ca-ti plac asa mult ochii mei.”

„A si asta nu e tot, Alexia. Parul tau e cel care le contureaza pe toate. Saten, ondulat, asezat exact cum imi place mie…”

„Si de picioare nimic, Tony ?!”

„Ba da, si de ele sunt atras, insa nu gandesc cu capul de jos”

Si incepura sa rada. Se luara iar in brate si se sarutara. Asa cum stateau ei frumos asezati sub umbra unui stejar falnic, cu frunzele proaspete, deodata Alexia, cu un spirit de observatie foarte dezvoltat obseva ceva neobisnuit.

„S-a miscat. Stejarul s-a miscat ! Am vazut bine !!!”

„Ai halucinatii Alexia… E doar vantul !”

Si isi arunca o privire si el. Se uita bine si ce sa vezi….

„E Rabbit! Ce naiba cauta el aici, tocmai acum ?”

„Heeeeeyyy Tony, Alexia. Ce faceti?”

Rabbit ciordise un balon cu aer cald chiar din fata mall-ului din Paris. Norocul il urmarea peste tot pe acest copil zurliu.

„Hai vreti sa facem o tura deasupra Parisului noaptea? Cred ca v-ar placea nespus de mult. Mai ales tie Romeo !”

„Rabbiiitttttt! Treci chiar acum jos, cu balon cu tot !!!”

„Ok Tony. De indata ce invat sa-l opresc !”

„Nu sti sa-l manevrezi !? Cum de te afli in el ?”

„Pai l-am imprumutat de la mall. M-am aruncat in el, pt a putea dormi linistit noaptea asta si iata-ma aici cu voi. Daca nu era stejarul asta, puteam sa ma inalt mai mult.”

„Hai ce mai asteptam Tony ! Ne-ar prinde bine o gura de aer deasupra Parisului noaptea !”

Si sarira amandoi in balon. Rabbit se uita imprejur, iar cei doi se sarutau si se alintau in continuare.

„Dar unde mergem ? Cum functioneaza chestia asta ?”

„Las ca ma ocup eu Rabbit. Tu vezi ce faci cu ciorile. Vezi sa nu care cumva sa inntre vreuna in balon, ca s-a zis cu noi !”

„Atunci eu va indrum.” zise razand Alexia…

„Aoleu….. Am uitat de autocar !”

„Lasa autobuzul, Tony; probabil a si plecat spre alte orizonturi…”

Se intristara intr-un fel amandoi. Si Alexia si Tony se gandeau la faptul ca acolo s-au cunoscut si le parea rau. Dar se aveau unul pe altul acum.

„Ne avem unul pe altul acum. Ce mai conteaza. Suntem doar noi doi. Asta e cel mai important !”

„Si eu! M-ati uitat pe mine !”

„Taci !!!” au tipat amandoi catre Rabbit deranjati de replica sa.

Si incepura toti trei sa rada si sa faca glume si tot asa, uitand de directia balonului. Se aflau deja departe mult de Paris, poate ca prea departe.

„Priviti ! se pare ca am ajuns la mare. Ne indreptam catre Anglia cred.”

„S-ar putea sa ai dreptate Rabb ! Avand in vedere ca sub noi se afla numai apa, este posbil sa ne indreptam spre casa.”

Insa se parea ca vantul nu le va face pe plac. Bucurosi si veseli, nu stiau unde se vor indrepta de data aceasta. O noua lume se afla in calea lor…